CAPITOLUL 1: MORFOLOGIA ANALITICÃ NUMERICÃ

(continuare)

1.2. Reprezentări ale obiectului arheologic (desenul şi fotografia de obiect) - continuare

p. 21

1.2.1. Probleme ale desenului ca obiect al măsurătorilor

Fiind o specie a desenului tehnic şi nu a celui artistic, desenul arheologic de obiect trebuie să respecte convenţia frontalităţii şi nu legile perspectivei, ceea ce vrea să spună că fiecare segment (palier) al formei se reprezintă într-o relaţie orizontală ("din faţă"). Rezultatul este că toate diametrele sunt reprezentate ca segmente de dreaptă şi nu ca elipse (ca în fotografii, de pildă).

Regula este aplicabilă şi ornamentului. Presupunând un decor perfect simetric (tabla de şah, de exemplu), dacă desenul ar respecta legile perspectivei, nici un element (pătrat) nu ar fi egal cu cel alăturat, nici ca mărime, nici ca formă - ceea ce este destul de derutant pentru un decor mai puţin previzibil, ca de pildă valul (linia ondulată), creând incetitudini asupra egalităţii/simetriei trăsăturii. Fie şi cu preţul unei artificialităţi supărătoare, cu un aspect aparent stângaci, amintind convenţii arhaice, este preferabil ca reprezentarea decorului să respecte regula frontalităţii, adică ceea ce cartografii numesc "proiecţie cilindrică". În cazul unor vase cu decor aglomerat aplicat unei forme bombate (tip Dridu), convenţia este obligatorie[31], reprezentarea în racursi făcând ornamentul neinteligibil.

A doua regulă importantă este abţinerea de la orice fel de "completare" nesemnalată. În practică se produc două feluri de încălcări, pe înălţimea şi pe diametrul vasului, ambele din dorinţa de a prezenta vase cât mai complete. Prima se referă la completarea subiectivă a părţii de profil absentă (buză, bază sau un segment mijlociu), care ar trebui totdeauna semnalată prin linie punctată[32]. A doua se referă la reconstituirea pe orizontală, plecând de la un ciob de câţiva centimetri, calculul (aproximarea) diametrului prezumtiv "în oglindă" a profilului stâng în dreapta - sau invers. În cazul ceramicii lucrate la roată rapidă "trucul" este benign. În cazul ceramicii lucrate cu mâna, însă, se oferă iluzia de simetrie pentru un recipient posibil foarte asimetric[33]. Menţionarea diametrului la gură (buză) este însă de utilitate. Atunci când fragmentul este îngust, iar simetria/asimetria nu este ceva prea clar, este de preferat ca în locul reprezentării bilaterale să fie trasată axa de simetrie, din centrul diametrului prezumtiv.

Este de dorit, de asemeni, ca scara la care sunt făcute desenele să fie pe cât posibil aceeaşi, şi, mai ales, să fie precizată, ca scară grafică[34].

Dacă economia de spaţiu tipografic impune uneori micşorarea ilustraţiei până la limita lizibilului, e preferabil ca, pentru măsurători, diametrul maxim al vasului celui mai mic să nu aibă mai puţin de 4 centimetri. Este de asemenea preferabil, cel puţin pentru vasele de mărimi obişnuite, ca desenul în tuş să fie realizat la mărime naturală şi nu la scară, întâi fiindcă este mai uşor şi se elimină o sursă de eroare, în al doilea rând fiindcă, prin micşorare (fie tipografică, fie prin scanare, sau prin copii xerox de calitate) scade grosimea liniei, ceea ce contribuie atât la un aspect grafic mai rafinat, posibilitatea unei măsurători mai exacte (reamintesc că măsurătorile se fac pe exteriorul liniei), dar nu în ultimul rând reprezentarea cât mai fidelă a obiectului.

Mulţi colegi, din ţară dar şi din străinătate[35], sub vădita influenţă a şcolii interbelice, consideră că publicarea unor profile grijuliu desenate (a ceea ce s-a întâmplat să fie spărtura vasului), cu haşură regulată, amintind de "bastonaşe", ar fi expresia deplină a ceramisticii. Problema diametrelor vasului nu pare să preocupe multă lume, cu excepţia cazurilor fericite dar puţine când s-a conservat mai mult de jumate din diametru, care astfel poate fi măsurat cu rigla. Încă şi mai puţină lume pare preocupată de a da

p. 22

profilului frumos trasat cu tuş - înclinaţia corespunzătoare, respectiv o înclinaţie cât mai aproape de verticala originară a vasului întreg.

Consecinţele unor asemenea practici sunt mult mai grave decât s-ar putea crede. Să privim cele două profile de la Planşa II, figura 4. Ce se poate spune despre ele? Cel din stânga ar putea fi de la un soi de castron mai înalt, formă posibilă pentru secolele VI-VII, pentru care nu avem castroane propriu-zise, ci doar borcane mai bondoace. Forma este oricum destul de curioasă şi practic de negăsit în situri din România. Ne-am putea gândi la aşa numitele "vase-lalea" din Ucraina[36], care sunt un fel de castroane înalte, de mare capacitate, dar asemănarea este oricum destul de părelnică. Despre profilul din dreapta am putea spune că este un profil tipic de vas-borcan, cu numeroase analogii în lumea provincială romană. Cât sunt de mari aceste vase? Nu ştim, şi nu am şti nici dacă am fi în posesia scării, fiindcă nu cunoaştem proporţiile între înălţimea superioară a vasului (distanţa între gură şi diametrul maxim) şi diametrul (sau raza) la gură.

Publicarea "profilelor" este, pentru morfolog, un pion otrăvit. Ce ar putea să însemne pentru un cercetător al volumelor[37]? Presupunând că diametrul vasului a fost măsurat corect şi a fost indicat în desen, fie ca atare, fie ca rază şi axă de simetrie, ca în exemplul de la figura 5, să măsurăm consecinţele "erorii". Vasul din stânga are un volum superior de 0,554 litri, iar cel din dreapta – 1,794 litri. Ipotetica eroare se măsoară în procente ca 224%, iar varianta din dreapta de peste 3 ori mai mare, sub aspectul capacităţii, în cazul în care vom considera "corect" desenul din stânga; sau viceversa. Desigur, "eroarea" ilustrată este foarte mare, respectiv 27^o, şi este greu de crezut că o persoană abilitată să practice această meserie ar face greşeli de asemenea proporţii[38]. O eroare de numai 4^o, pe care o poate face oricine, în special pe fragmente din care s-a păstrat mai puţin de 15% din circumferinţă, presupune o deviere a rezultatului cu aproximativ 33%, ceea ce este suficient de prost.

Consecinţe asemănătoare induc erorile de măsurare a diametrului la gură (figura 6). Acum verticala fragmentului ceramic este cea corectă (tot timpul s-a lucrat, în exemplificări, cu un singur profil, cel de la figura 7), dar s-au strecurat greşeli de citire a diametrului. Vasul din stânga are un diametru la gură de 11,6 cm şi un volum superior de 0,608 l, iar cel din dreapta - un diametru la gură de 22,2 cm. şi un volum superior de 2,342 litri. Ştim însă că "originalul" de la figura 7 (stânga) are 13,7 cm. la gură şi un volum superior de 0,918 litri. Pentru primul caz, o eroare de 18% la citirea diametrului a condus la o eroare de 51% în privinţa volumului. Pentru al doilea caz, o eroare de 61% în citirea diametrului (caz teoretic) a condus la concluzia unui volum de două ori şi jumate mai mare.

La ce ar fi bune însă zecimalele la citirea diametrului? Poate face cineva o evaluare în milimetri a diametrului? Evident - nu. Zecimalele folosite în exemple sunt însă o pictură după natură, apărând la fiecare înregistrare în baza de date. Ele sunt rezultatul diferenţei de procedură între evaluarea fragmentului de buză în depozit şi modul de măsurare a diametrului la buză conform Sistemului Compas. Acesta din urmă presupune numai măsurarea segmentului de gură teoretic orizontal (vezi Anexele), fără arcuirea buzei, în timp ce procedura de măsurare a fragmentului ceramic material presupune luarea în consideraţie a arcuirii buzei (nu se poate vedea sub aceasta, cu ciobul întors pe masă). Desenatorul obiectului trebuie să ţină seama de această particularitate, trasând diametrul la gură calculat de la verticala buzei. Dacă nu se respectă acest detaliu, rezultă un diametru cu 1 la 3 cm. mai mare decât în realitate, fapt, am văzut, nu fără consecinţe.

ÎNAPOI LA SUMAR VOLUMUL I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE - § 1.2.2. (utilizarea fotografiilor)

---

^[31] Convenţia este bine ilustrată la DIACONU & 1972, capitolul "Ceramica nisipoasă" (Radu Harhoiu, p. 71-84). Autorul a căzut el însuşi în capcana reprezentării de decor în racursi, cu desene de la începutul anilor ‘90 (publicate însă mult mai târziu, TEODOR E. 2000 a).

^[32] Sau prin întreruperea haşurii de profil, ca la FERCHE 1979, p.179-230, fig.1-22.

^[33] FERCHE 1979 (fig.2/2, 3; 4/1, 3, 6, 7, 15,etc.); e vorba, totuşi, de unul dintre cele mai îngrijite studii, inclusiv sub aspect grafic. Nu doresc să fac trimiteri la articole cu desene neglijente, fiindcă sunt foarte multe şi ar fi o discriminare neplăcută de a pomeni unii autori şi de a-i trece sub tăcere pe alţii.

^[34] Menţionarea scării în textul planşei este o cursă în care au căzut numeroşi autori. Problema este că planşele pregătite de autori rareori se potrivesc cu formatul tipografic, rezultatul fiind o reproducere mai mică (cel mai frecvent) sau mai mare.

^[35] Nu am să dau exemple, nu fiindcă ar fi greu, ci fiindcă este prea uşor.

^[36] RUSANOVA 1976, p. 19, fig. 7/6; planşa 20/6.

^[37] Despre capacitatea recipientele şi tehnicile de măsură şi calcul – în capitolul următor.

^[38] Greu de crezut, dar totuşi adevărat. Profil ca cel din stânga, de la figura 4, care în spaţiul arheologiei româneşti a secolelor VI-VII este un exemplu de profil care "nu există" (fapt verificabil pe vasele întregite), este totuşi de găsit în publicaţiile noastre.